Reșița am vizitat-o cu ocazia festivalului #CustomReșița aflat la prima ediție și organizat de Neverland Place. Vineri, 6 iulie, am plecat să descoperim atracțiile tursitice ale Reșitei și județului Caraş-Severin alături de bloggeri, vloggeri, fotografi, 20 de oameni frumoși și pasionați de călătorii.
Cu toții știam foarte puțin despre obiectivele turistice și frumusețile naturale ale locurilor din jurul Reșiței. Ne-am lăsat ghidați de Oana și Diana – de la Neverland Place și Andrei – de la Primăria Reșița, spre tot ce Banatul Montan are mai frumos.
Complexul Atlantic a fost “casa” noastră pentru cele două nopți petrecute la Reșița. Cu o vedere superbă asupra Munților Semenic, un bazin cu nuferi și o piscină în care te poți răcori în zilele toride de vară, complexul Atlantic poate fi destinația de vacanță ideală pentru un weekend de relaxare.
În Reșița s-a construit în 1872 prima locomotivă cu aburi din Sud Estul Europei, așa că nu puteam să nu vizităm cel mai mare muzeu in aer liber al locomotivelor cu aburi din Europa. Aici, dl. Hegedus Marius ne-a spus câteva lucruri despre istoria locomotivelor prezente. Cu siguranță vei fi impresionat de grandorea pieselor expuse.
Înainte de a vizita Muzeul Locomotivelor cu Abur, am făcut o oprire în piaţa centrală a Reşiţei unde timp de 10 zile se serbau zilele orașului printr-o serie de concerte și activități culturale. Noi am prins parada moto si parada bicicletelor, pe care le-am admirat de pe margine.
Din piața centrală, Centrul Civic, asa cum ii spun reșițenii, am urcat la Poiana Golului, locul unde băieții creativi de la Neverland Place au ales să organizeze prima ediție a festivalului #CustomReșița.
În Poiana Golului se poate ajunge fie cu mașina, fie după 20 de minute de urcat pe un traseu foarte frumos amenajat cu becuri care îți luminează calea la întoarcere, după terminarea concertului.
Noi am ales calea prin pădure și deși traseul este pe alocuri abrupt, se merită tot efortul pentru că atunci când ajungi pe platoul de la Poiana Golului, ai o panorama mirifică a Reșiței, cu bulevardele luminate și râul Bârzava care străbate orașul.
A fost amenajată o zonă de relaxare cu hamace, o zonă cu biciclete Pegas custom made, motoare, un cort unde puteai să-ți faci un tatuaj și bineînțeles, nu puteau lipsi food court-urile. Totul era ca un decor idilic din care te așteptai să iasă zâne și spiriduși, chiar dacă fundalul sonor era asigurat de trupe rock.
Credit foto: Didi Elena
Au cântat trupele: Cactus Jack, Melmac, Riders, Bucovina, Zdob și Zdub, iar dupa ora 01:00, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de folk – Emeric Imre. În cazul meu, oboseala și-a spus cuvântul și am plecat spre cazare, înainte de miezul nopții.
Îmi pare rău că nu am apucat să-l ascult live pe Emeric Imre, a cărui muzică am început să o îndrăgesc când am descoperit piesa “Nebun de alb”, scrisă de Adrian Păunescu pentru marea şahistă Margareta Mureşan.
Credit foto: Didi Elena
Festivalul trebuia să continuie și sâmbătă, însă ploaia torențială ne-a dat planurile peste cap și activitățile programate: atelierele de personalizat biciclete, concursul de mountainbike, nu au mai avut loc.
Dar ploaia nu ne-a oprit să explorăm zonele din jurul Reșiței, așa că am plecat către cultura de lavandă de la Carașova. Vremea a ținut cu noi și am putut să facem poze, să ne bucurăm de peisaj și să ne înfruptăm cu zmeruă și mure.
Călătoria noastră de descoperire a județului Caraș-Severin a continuat către Anina, de unde am luat trenul către Oravița. Am mers pe prima cale ferată montană din România pe o distanță de 33,8 km, pe 10 viaducte, prin 14 tunele.
Calea ferată Anina – Oravița este unicat în România, iar timp de 2 ore cât dureză plimbarea te poți relaxa admirând natura. Dacă atunci când mergi cu mocănița la Vișeul de Sus, poți admira Valea Vaserului, acum te poți bucura de o plimbare printre stânci abrupte și păduri de foioase și conifere.
Odată ajunși la Oravița am avut surpriza să descoperim multe case cu o arhitectură deosebită, care din păcate nu sunt reabilitate și întreținute, dar au o istorie fascinantă.

Plimbarea noastră prin Oravița a pornit de la Teatru “Mihai Eminescu” cel mai vechi teatru din România și cel mai frumos. Construit în 1817 după celebrul Burgtheatre vienez, interiorul teatrului impresionează prin ornamente și arhitectura barocă.
La etajul superior, se află Sala Casinou care în prezent găzduiește diferite expoziții, vernisaje, dar în trecut aici jucau poker mai marii imperiului Austro– Ungar.
Mai jos de teatru se află Biserica Romano-Catolică veche de 300 de ani, în curtea căruia se află și un monument dedicat Prințesei Sissi care s-a vindecat de tuberculoză în staţiunea Marila, foarte bogată în aer ozonat.
Soţia lui Franz Josef, împărătesa Elisabeta a Austriei, mai bine cunoscută sub numele de Sissi, s-a îndrăgostit de frumusețile naturale ale Bantului Montan, vizitând mai multe locuri din zona Caraş-Severinului. Aceasta avea chiar o reședință de vară la Băile Herculane.
Zonă bogată în zăcăminte de cărbune, Oravița a atras și foarte multe familii bogate care au ajutat la dezvoltarea orașului. Așa s-a întâmplat și cu familia masonică Knoblauch care în 1796 a înființat farmacia “La Vulturul Negru”, prima farmacie montanistică din spațiul românesc.
De la farmacie, ne-am continuat drumul către Muzeul Monetăriei Imperiale unde am văzut monede şi bancnote emise în perioada lui Franz Joseph, în perioada interbelică și după 1918.
Oravița păstrează izul grandorii impriului Austro– Ungar. În zona Anina – Oravița, poți să petreci un weekend care să îmbine drumețiile montane cu vizitele culturale.
Tot în categoria vizitelor culturale poți include Muzeul Banatului Montan și Muzeul Cineastului Amator din Reșița.
La Muzeul Banatului Montan poți vedea cum a evoluat populația din zonă și multe utilaje din perioada siderurgică și metalurgică a Reșiței, iar la Muzeul Cineastului Amator pe lângă diverse instrumente folosite în industria cinematografică, vezi cum se prelucra un film.
Noi am vizionat și câteva fimulețe cu istoria orașului și a fost interesant să vedem o cursă de mașini din 1986, o reproducere a circuitului de la Monte Carlo pentru țările Uniunii Sovietice.
Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o cină gustoasă la Maestros, iar pentru petrecăreți a continuat cu un party într-o locație spectaculoasă: Poton Casa Baraj. Noi ăștia mai “în vârstă”: Surorile Călătoare, Corinele Însoțitoare 🙂 eu și Cory; Paul, Ștefania și Ana, am ales să bem un pahar de vin și să urmărim meciul: Croația – Rusia.
Duminică dimineață am pornit cu toții către faimosul Ponton Casa Baraj, iar odată ajunși acolo am fost impresionați de măreția naturii. Acest loc este frumos chiar și pe ploaie, albastrul lacului Văliug și verdele munților Semenic te încarcă de energie!
După 3 zile petrecute în împrejurimile Reşiţei, am ajuns la concluzia că Reșița este destinația de vacanță ideală dacă vrei să te distrezi în mijlocul naturii. Fie că vorbim de muzică de club, cum e la Ponton Casa Baraj, rock – festivalul #CustomResita, sau muzică jazz – festivalul de la Gărâna, la Reșița găsești alternative de distracție pentru toate gusturile.
Abia aștept să revin în aceste locuri și cu fetele mele: Micky, Gia, Gaby, să ne bucurăm împreună de atmosfera de la festivalul #CustomReșița și să vedem cu ce decor de poveste ne mai surprind băieții de la Neverland Place. Până atunci, să avem o viață ca o vacanță!