În Kenya am întâlnit cei mai serviabili și recunoscători oameni, cele mai interesante locuri unde te poți trezi cu maimuțele la geam, cea mai frumoasă plajă și floră, nealterate de intervenția omului. Kenya e fascinantă, iar Diani Beach, plaja unde aș sta pentru totdeauna.
Activitățile pe care le poți face în 5 zile în acest paradis terestru denumit Diani Beach:
Hrănirea unei girafe
Hrănirea unei girafe este cea mai tare experiență de care te poți bucura în Kenya. Credeam că de această experiență poți avea parte doar la Giraffe Manor, iar când am aflat că te poți bucura de ea și la Diani, la Bora Bora Wildlife, am zis că visurile devin realitate dacă nu renunți la ele.
Safari în Kenya este una dintre cele mai tari experiențe de care îți vei aminti toată viață. Trebuie doar să trăiești ca să înțelegi sentimentele care te încearcă atunci când: îți trece elefantul prin față, o turmă de bizoni te miroase, o familie de hiene își servește “micul-dejun“, un pui de gazelă, chiar în fața ta, 3 leioace merg liniștite și te ignoră total, struții aleargă, zebrele și girafele mănâncă grațios, facocerii fug având codița ridicată ca să fie observați de pui, vezi atâtea antilope impala și waterbuck încât ajungi să le ignori.
Copil crescut cu Enciclopedia și National Geographic nici nu visam că voi ajunge vreodată să văd în mediul lor natural, animalele pe care le admiram doar în emisiunile TV. Realitatea bate orice imaginație și experiența de a fi înconjurat de animale nu poate fi egalată. Chiar dacă este o experiență mai scumpă, merită fiecare leu, iar daca ai un copil, este cea mai bună investiție pe care o poți face în educația lui. Poți să citeți 100 de cărți, să vezi 1000 de filme, nimic nu se compară cu entuziasmul de a vedea pe viu cum decurge viața-n savană.
Masai GiraffeLioness Tsavo East KenyaWarthogPlains ZebraWaterbuckImpala
În safari am plecat de la Diani Beach, la ora 6:30, către Ngutuni Lodge prima noastră cazare din parcul național Tsavo Est. Ghidul nostru Colin de la Private Safari a veni să ne ia de la hotelul Diani Sea Resort, pregătiți de aventura vieții noastre și cea mai glorioasă vacanță.
In Palma de Mallorca ma simt ca acasa, prietena mea care locuieste acolo si plajele spectaculoase fac din Mallorca locul meu de suflet. Am vizitat-o de 3 ori, asa ca m-am gandit sa fac un top al locurilor care imi fac placere sa le revad de fiecare data.