Ce să vizitezi pe lângă Napoli: Pompei și Casertavecchia

Napoli este un oraș al contrastelor, un oraș în care frumosul și grotescul se îmbină într-un mod care surprinde. Oricât de mult îți place să te pierzi pe străduțele înghesuite, dacă tot te afli în Napoli, e păcat să nu faci o vizită și la faimosul oraș antic, Pompei și la mai puțin cunoscutul oraș medieval, Casertavecchia.

Pompei se află la o distanță de 30 km de Napoli. În drumul spre vechiul oraș roman, întâlnești maiestosul vulcan Vezuviu despre care nu ai spune că este unul dintre cei mai periculoși vulcani din lume, fiind încă activ. Se organizează excursii până în vârful vulcanului, iar cei care își doresc o experiență inedită se pot plimba pe cracterul Vezuviului. Înăinte era un funicular care te ducea până pe vârful vulcanului Vezuviu, însă la ultima erupție din martie 1944 a fost distrus. Acum se poate ajunge pe Vezuviu, doar urcând cei 1281 de metri ai vulcanului.

Cea mai mare erupție a vulcanului Vezuviu a avut loc pe 24 august 79 d.Hr. Lava curgea cu o viteză de 1.5 tone/secundă, iar fumul se ridica până la o înălțime de 25 de km. Orașul Pompei a fost acoperit de 6-7 metri de cenușă care l-a păstrat intact mai mulți ani.

Primele săpături au avut loc abia în anul 1748, oamenii ne fiind interesați să descopere acest oraș, considerând că a dispărut în urma unei pedepse divine. Carol al III-lea de Bourbon fiind iubitor de artă și istorie a finanțat escavarea primelor 45 de hectare. Giussepe Fiorelli este cel care descoperă forma mulajelor anumitor oameni. Cei 20.000 de locuitori ai Pompeiului au murit din cauza gazelor inhalate, iar temperatura ridicată a aerului respirat le-a împins plămânii în stomac.

Pompei era un oraș bogat, datorită poziționării geografice, cu ieșire la mare, era un port și oraș comercial renumit. Marea s-a retras mulți kilometri după erupția vulcanului. Opulența de altă dată poate fi observată în arhitectura construcțiilor.

Intrarea în situl arheologic Pompei se face prin Porta Marina în Piaţa Esedra. Străjuită de coloane, Piața Esedra te duce la Marele Teatru cu o capacitate de 5000 de persoane care în antichitate priveau piese de comedie și tragedie.

Impresionante sunt și casele rămase și cât de dezvoltată era structura lor. Am vizitat o astfel de casă și în vestibul avea un sistem de colectare a apei, iar în una dintre camere se mai poate observa si azi un mozaic care înfățișează scene de vânătoare.

Statuile erau folosite în campaniile electorale. Să le salveze, la următorea campanie schimbau doar capul candidatului, bustul rămânând același.

Cea mai valoroasă resursă era apa termala, iar băile publice aveau un rol important în viața comunității. Erau băi separate pentru femei și bărbați, iar mersul la băia publică era un privilegiu al celor bogați fiind mai mult o oportunitate de socializare și participare la viața publică a orașului.

Forul Roman și piața erau cele mai importante zone ale orașului. Aici se aflau templele celor mai importante zeități și se luau cele mai importante decizii politice și economice. În spatele Forului Roman tronează veșnicul Vezuviu.

Trecerile de pietoni mi se pare ingenioase, pietroaie mari aranjate la distanțe calculate astfel încât roțile carelor să poată trece printre ele. Ingenios era și sistemul de iluminat stradal pentru carele care veneau din port. Drumul era pavat din loc în loc cu pietricele albe pentru a reflecta lumina făcliilor prinse pe clădiri.

La ieșire din situl arheologic Pompei aflat în Patrimoniul Mondial al UNESCO se află statuia lui Sulla făcută recent de un artist plastic. Cornelius Sulla este generalul roman care a abolit sclavia și a interzis prostituția.

La ieșirea din sit puteți cumpăra tot felul de suveniruri sau vă puteți delecta cu o porție delicioasă de paste sau fructe de mare proaspete.

Casertavecchia este un oraș medieval unde domnește o atmosferă de liniște și relaxare. Se află la 30 km de Napoli, la  o altitudine de 450 m și 10 km la nord-est de Caserta, în Reggia de Caserta.

Dacă aveți suficient timp puteți vizita și Caserta unde se află cel mai mare castel aparținând familiei de Bourbon. Castelul are peste 1300 de camere și se întinde pe o suprafață de 47.000 de metri², fiind construit de arhitectul Luigi Vanvitelli.

Primele mențiuni scrise ale așezări au fost făcute în anul 861 d.H de către un călugăr benedict. Casertavecchia este un fost castru roman. În centrul orașului se află o biserică romană care are clopotul într-un turn.

În afara zidurilor cetății se află ruinele castelului din Casertavecchia care a fost construit în anul 861. Castelul era înconjurat de un dig și avea patru turnuri, dintre care până azi s-a păstrat doar unul singur.

Casertavecchia este locul ideal pentru a vă relaxa în timp ce vă plimbați pe străduțele pavate cu piatră cubică. În timp ce vă plimbați puteți savura faimoasa gelato italiană cu diverse arome.

Italia are foarte multe locuri frumoase de văzut și o poți vizita de mai multe ori pentru că de fiecare dată descoperi ceva nou care să te impresioneze. Până la următorea vizită în Italia …

O viață ca o vacanță!

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.