Muzeul Astra – unul dintre obiectivele turistice de neratat din Sibiu

 

Muzeul Astra este unul dintre cele mai frumoase obiectivele tursitice pe care trebuie să le vizitezi atunci când ești în Sibiu. Recunosc că până acum, deși am mai fost prin Sibiu, nu l-am vizitat, însă dacă te afli în zonă este un obiectiv ce nu trebuie ratat.

Situat în pădurea Dumbrava Sibiului pe o suprafață de 120 de hectare. Muzeul în aer liber este o adevărată capodoperă ce te poartă în diferite zone ale țării. Casele au fost demontate bucată cu bucată și reconstruite în cadrul muzeului, așadar totul este cât se poate de autentic.

Muzeul Astra organizează pe tot parcusul anului tot felul de activități și festivaluri, astfel încât experiența în timpul vizitei să fie cât mai plăcută și tot timpul diferită. Prețul de intrare este de 25 de lei pentru adulți, dar există și abonamente de 100 de lei pe tot anul, astfel încât cei care stau în zonă să se bucure cât mai mult de această oază de liniște și tradiții din mijlocul naturii.

Muzeul Civilizației Populare Traditionale ASTRA” a fost înființat în 1963 și este cel mai mare muzeu în aer liber din Europa și unul dintre cele mai spectaculoase cu peste 300 de clădiri și 15.000 de instalații de tehnică populară.

În perioada 12-14 iulie, când am vizitat muzeul, a fost Festivalul Multicultural și am putut vedea tradiții și obiceiuri ale diferitelor etnii din România: sași, secui, lipoveni, romi, maghiari, evrei, ucrainieni. De asemenea, gurmanzii s-au putut bucura de preparatele specifice etniei respective.

Am avut ocazia să participăm și la punerea pietrei de temelie a unei biserici din Vința, Lupșa, județul Alba, veche de peste 200 de ani. De obicei demontarea unei case obișnuite durează 2-3 zile, iar remontarea se face în câteva luni. În cazul de față, având o biserică ce a fost transportată piatră cu piatră, reconstrucția va dura 2 ani. Biserica de la Vința risca să fie distrusă de apa acidă din lacul de steril rezultat în urma exploatării miniereului de cupru din zonă.

Muzeul se extinde continuu și astfel sunt salvate și conservate diferite construcții de patrimoniu. Am vizitat sectorul lemnului, unde sunt case aparținând familiilor care se ocupau de prelucarea lemnului. Am văzut joagărele pe apă, fierăstraile care sunt puse în funcțiune de forța apei.

Tot în această zonă se află un crâng – cătun din munții Apuseni și școala în care se spune că ar fi învățat Avram Iancu. Casele aparținând moților sunt acoperite cu paie pentru că în munții Apuseni iernile sunt lungi, încep de la sfârșitul lui octombrie, până în martie, și au nevoie de cât mai mult nutreț pentru animale.

Personal mi-a placut cel mai mult, zona lipoveană unde am avut posibilitatea să văd de aproape niște mori de vânt tradiționale. Aici se află și ultima moară de vânt cu pânze din Dobrogea, adusă din Curcani, județul Constanța.

Se spune că în această zonă se află și casa originală care este imprimată pe bacnota de 10 lei. Ne-am plimbat prin zonă și am încercat să o identificăm, e o casă din Vlădeşti, comuna Vâlcea.

La fel, se spune că și casa de pe bacnota de 200 de lei s-ar afla tot în incita Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA de la Sibiu. Este o casă cu o moară de apă în față, mie nu mi se pare că seamănă, dar veniți să vă convingeți singuri.

Mi-au plăcut și casele colorate în albastru, nu e albastru de Voroneț, însă este o nuanță atât de intensă care te face să visezi și să-ți imaginezi cum era viață atunci. Nu aveau tot confortul oferit de tehnologia zilelor noastre, dar cred că erau mult mai liniștiți și fericiți.

Am vizitat și o gospodărie maghiară unde am gustat deliciosul kurtos și am admirat portul și dansurile tradiționale.

Unde mănânci la Muzeul Astra

După atâta plimbat și informații istorice despre casele vizitate cu siguranță că ți se face foame. Pe lângă preparatele gătite în mod tradițonal la ceaun, în incinta muzeului se află și Hanul Veștem, Cârciuma din Bătrâni și Hanul din Tulgheș.

Am mâncat la Hanul din Tulgheș construit în anul 1922, pe unul dintre drumurile comerciale ce legau Moldova de Transilvania și relocat în 1991 în cadrul Muzeului Astra din Sibiu. Porțiile sunt imense și delicioase, se simte că sunt făcute cu ingredient proaspete. Preparatele din pește sunt foarte gustoase, iar ca desert puteți încerca găluște cu prune, clătite cu miere și nuci, papanași prăjiți sau fierți. Până acum nu am mai auzit de papanași fierți, așa că puteți să-i încercați la Hanul din Tulgheş.

Muzeul Astra are diferite parteneriate si cu alte tari, promovând prin diferite expoziții și evenimente, multiculturalitatea globală. Până pe 4 august are loc “Lantern Festival” și sunt expuse lampioane care reprezintă diferite simboluri ale culturii chineze. Noaptea se aprind și dau un aspect feeric pădurii din Dumbrava Sibiului.

Unde stai în Sibiu

Hotelul Golden Tulip se află chiar în centrul Sibiului și este recomandat celor care vor să se afle în apropierea celor mai importante obiective tursitice: Piața Mare, Piața Mică, Turnul Sfatului, Muzeul Brukenthal, Podul Minciunilor, biserica Evanghelică.

De la etajul 11 ai o vedere panoramică asupra întregului oraș și parcă îți bei mai bine cafeau când privești munții Cindrel.

Credit photo: Alex Damian

Pe pagina de facebook sau pe site-ul muzeului http://muzeulastra.ro vedeți programul evenimentelor pentru perioada următoare. Muzeul Astra este locul pe care îl poți vizita de mai multe ori și de fiecare dată să-l găsești altfel. Cred că ai nevoie de o zi întregă pentru a-l vizita pe tot, însă te poți opri și câteva ore pentru a te deconecta de la agitația vieții cotidiene și a te relaxa. Data viitoare când treci prin Sibiu, nu uita să te oprești și la Muzeul Astra!

O viață ca o vacanță!

 

3 gânduri despre „Muzeul Astra – unul dintre obiectivele turistice de neratat din Sibiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.