Târguri, festivaluri și experiențe unice la Muzeul Astra din Sibiu

Muzeul Astra din Sibiu este cel mai mare muzeu în aer liber din sud-estul Europei. Se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și are peste 300 de case de pe tot teritoriul României.

A fost gândit ca un muzeu al tehnicii, bazele lui fiind puse în perioada comunismului când proletarii reprezentau baza societății socialiste. La început au fost expuse mori de apă, instalații de măcinat, apoi s-a dezvoltat într-un Muzeu al Civilizației Populare Tradiționale, în prezent ajungând să dețină peste 20.000 de obiecte de patrimoniu. Muzeul se extinde mereu, în fiecare an fiind aduse case din diferite zone ale României care sunt restaurate în acest cadru de poveste.

Muzeul Astra organizează regulat diverse târguri, festivaluri și expoziții unde ai ocazia să descoperi tradițiile românești, dar și să te reconectezi la natură. Dumbrava Sibiului este locul perfect unde să-ți petreci un weekend. Doamne de la muzeu, ne spunea că sunt sibieni care vin aici zilnic, prețul unui abonament anual fiind de 100 RON. Prețul unui bilet individual de intrare la Muzeul Astra este de 25 RON, existând reduceri pentru studenți, elevi, pensionari și grupuri mai mari de 20 de persoane.

În weekendul 24 – 26 iulie a fost târgul “Frumos. Ceramic. Folositor.” și le mulțumesc celor de la Travel Communication Romania pentru invitație. Olăritul a fost practicat în spațiul în care se află azi România, încă din palelotic. Acum 40,000 de ani, olăritul avea rol artistic, erau realizate figurine care reprezentau diferite zeităti. Cu 10,000 de ani în urmă, în Japonia olăritul a devenit un meștesug utilitar, realizându-se diferite obiecte.

Pe meleagurile românești, roata olarului a fost adusă de către triburile celtice. De atunci olăritul s-a extins pe întreg teritoriul României. În cadrul muzeului am admirat gospodăria de olari din Găleșoaia, județul Gorj.

Mihaela Pleșea, o fată foarte talentată de doar 13 ani, ne-a îndrumat mânile celor care au vrut să-și confecționeze propriul obiect de lut. Mihaela Pleșea a câștigat “Olimpiada Tinerilor Meșteșugari” și practică arta olăritului de la vârsta de 6 ani. Deși la o primă vedere pare destul de ușor, ai nevoie de multă forță și îndemânare pentru a da lutului forma dorită de tine.

Olăritul este o artă și ca orice artă implică multe ore de studiu și muncă. Este fascinant să vezi cum din apă și lut, cu multă maiestrie și îndemânare care se capătă în timp, ies obiecte atât de frumoase. Întotdeauna mi s-a părut că este un gest deosebit să-i faci cadou cuiva un obiect de ceramică făcut de tine.

Atelierele de olărit s-au adresat tuturor vârstelor și în funcție de abilități, fiecare a putut realiza diferite obiecte pe care apoi le puteau lua acasa. Să obții un obiect frumos, cred că pe lângă apă și lut trebuie să pui și un pic mai multă dăruire, un pic din sufletul tău care ia forma unui vas deosebit.

Obiectelor ceramice le poți găsi multiple întrebuințări, de la a-ți înfrumuseța locul în care trăiești la a le da o utilitate practică și să gătești în ele. Gustul alimentelor gătite în oale ceramice este inconfundabil. Copilăria mea are gust de lapte prins în oale de lut și “lapte fiert în urma mămăligii” mâncat din străchini.

La “Frumos. Ceramic. Folositor.” ediția de vară ne-am putut delecta cu tocăniță de vițel și gulaș la ceaun, gătite în obiecte cermaice, chiar în cadrul muzeul Astra. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar după ce am vizitat atâtea case frumoase ni s-a făcut o foame de lup. Cu toții știm că aerul proaspăt îți face poftă de mâncare și că preparatele cosumate în aer liber au o savoare deosebită, mai ales că au fost gătite în oale de lut.

Atracțiile turistice ale muzeului

Cele 5 mori de vânt expuse în zona rezervată Dobrogei reprezintă principalele atracții turistice ale muzeului Astra. Morile de vânt expuse aici au aproape 15 metri înălţime și sunt în perfectă stare de funcționare. Moara cu pânze, specifică regiunilor din zona Mediteranei, este sigura din România care s-a păstrat până în ziua de azi.

Alte atracții ale muzeului sunt reprezentate de casa de pe bancnota de 10 lei și cea de pe bancnota de 200 lei. De asemenea și animalele vii, rațe, gâște, iepuri, oi, vaci, măgari sunt o încântare atât pentru copii cât și pentru adulți. Muzeul Astra este numit și Muzeul Viu, tocmai pentru că poți vedea animalele în habitatul lor natural.

Dacă ai obosit după atâta plimbat, Hanul din Tulgheș te așteaptă cu un meniu delicios. Iar, dacă vrei să petreci mai mult timp în Sibiu, te poți caza la hotelul Golden Tulip Ana Tower, situat în apropierea celor mai frumoase obiective turistice.

Cum eram cazate în centrul Sibiului, nu puteam ratat ocazia de a face câteva poze. Așa că de dimineață, împreună cu Simy, una dintre Surorile Călătoare și Cristina, Another Side of Me, am fost să vizităm cele mai frumoase locuri din Sibiu. Chiar dacă ploua torențial, ne-am bucurat că am găsit străzile goale.

Mini – turul Sibiului – cele mai frumose obiective turistice

Un tur al Sibiului, pleacă din Piața Unirii, aici se află și o parcare unde vă puteți lăsa mașina pentru a vă începe plimbarea pe strada Cetății. De-a lungul zidurilor care înconjurau vechiul oraș medieval, puteți admira și cele trei turnuri de apărare: Turnul Archebuzierilor, Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor. Turnul Archebuzierilor mai târziu devenit turnul Pânzarilor a fost construit după anul 1450 împreună cu a treia centură de fortificații a orașului, a fost întreținut și apărat de breasla archebuzierilor (cei care foloseau ca armă de foc archebuza, predecesoarea muschetei) și breasla pânzarilor.

Strada Cetatății este denumită și Cea mai frumoasă stradă din Sibiu, clădirile de pe această stradă cu siguranță o să vă atragă atenția. În capătul străzii se află un restaurant cu o arhitectură absolut spectaculoasă, “Pardon, unde puteți lua micul – dejun în timp ce admirați clădirea care găzduiește Filarmonica de Stat – Sala Thalia.

Dacă tot ați mâncat vă puteți delecta cu o înghețată de la Heiß-Eis Cafè de pe strada Tipografilor. De aici ieșiți în Piața Friedrich Schiller, unde puteți vedea casa cu „ochi”, unul dintre cele mai faimoase simblouri ale orașului Sibiu. Aceste case sunt unice în România și pot fi găsite doar la Sibiu. Acești ochi sunt de fapt guri de aerisire construite în perioada barocă, pe la 1700, și dau un farmec aparte caselor.

Din Piața Friedrich Schiller mergeți drept pe strada Arhivelor și ajungeți direct în Piața Mare, unde se află cele mai cunoscute obiective turistice din Sibiu: Muzeul Brukenthal, Primăria, Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime. În Piață Mică puteți urca în Turnul Sfatului pentru a avea o privire de ansamblu asupra întregului oraș.

Tot în Piața Mică se află o cafenea cu o arhitectură deosebită, Arcade, unde poți savura o cafea stând în cadă în timp ce admiri clădirile din jur. După ce te-ai odihnit poți să cobori prin Pasajul Aurarilor, în Piața Aurarilor și să admiri căsuțele frumos colorate. Dacă mergi în jos pe Strada Movilei ajungi la Biserica Ursulinelor. Ursulinele sunt un ordin călugăresc catolic al cărui nume derivă din numele Sfintei Ursula și a fost fondat în anul 1535.

Pe Strada Avram Iancu vă întoarceți în Piața Mică și pe faimosul Podul Minciunilor. Vă continuați plimbarea prin Sibiu, prin Piața Huet unde se află Catedrala Evanghelică Sfânta Maria. De aici, ieșiți pe strada Mitropoliei pentru a găsi cea mai frumosă casă din Sibiu, Casa cu Cariatide. Cariatidele sunt acele statui reprezentând femei în picioare care susțin ca o coloană intrarea.

Tot pe Strada Mitropoliei puteți să admirați și sediul central al Poștei din Sibiu, o frumoasă clădire realizată în stil eclectic, cu elemente neogotice; clădirea în care a avut sediul Banca Albina din Sibiu între anii 1875-1948, astăzi sediul filialei BNR Sibiu; Academia Andreiană -clădirea Institutului teologic Andrei Șaguna care a fost ridicată în anul 1914 în stil neobrâncovenesc; catedrala Sfânta Treime ridicată în anul 1904, în stil bizantin.

De pe Strada Mitropoliei ajungeti pe strada Tribunei nr.13, la un alt loc foarte fotografiat din Sibiu, magazinul care are scris pe frontispiciu “Mâ gândesc la ea”. Iar de pe strada Tribunei ieșiți direct în Piața Unirii, de unde ați plecat în acest mini tur al Sibiului.

Acest mini-tur al Sibiului, durează câteva ore și aveți ocazi să vizitați cele mai reprezentative locuri. Dacă după atâta plimbat vi se face foame, vă puteți opri la numeroasele restaurante de pe Strada Nicolae Bălcescu, aflate în frumoase clădiri istorice.

Din Piața Unirii până la Muzeul Astra sunt 5,3 km, pe care îi poți parcurge pe jos, într-o plimbare prin parcul Sub Arini; cu bicicleta pe care o poți închiria chiar din Sibiu sau cu autobuzul numărul 13.

Dacă anul acesta îți planifici o vacanță prin țară, nu uita să incluzi în circuitul tău și o vizită la Muzeul Astra din Sibiu. Târgul “Frumos. Ceramic. Folositor.” este o încântare atât pentru copii, cât și pentru adulți fascinați de arta olăritului și nu numai. Dacă ați ratat această ediție, muzeul Astra mai organizează una în perioada 18-20 septembrie.

O viață ca o vacanță indiferent unde te-ai afla!

3 gânduri despre „Târguri, festivaluri și experiențe unice la Muzeul Astra din Sibiu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.